EFECTUL ȘOVA. Senatorii modifică articolul care l-a salvat pe Dan Șova de procurori

Publicat: 30/03/2015, 19:23
Actualizat: 06/05/2019, 17:55

După șapte ani de la decizia Curții Constituționale, care sublinia faptul că hotărârile Parlamentului, în contextul cererilor DNA de începere a urmăririi penale, se adoptă cu votul majorității deputaților sau senatorilor prezenți, Senatul a demarat procedura de modificare a propriului Regulament, și anume a articolului 173.

Este vorba despre articolul care le-a permis senatorilor să respingă solicitarea procurorilor anticorupție privind reținerea și arestarea preventivă a lui Dan Șova, invocând necesitatea unei majorități calificate, adică 85 de voturi. Cum pentru solicitarea DNA s-au pronunțat doar 79 „pentru”, aceasta a fost respinsă, tocmai în baza articolului 173 din Regulamentul Senatului.

Aceeași procedură este prevăzută și de articolul 24 din Statutul deputaților și senatorilor, legea 96/2006.

Decizia Senatului a venit pe fondul ultimelor controverse reieșite din faptul că cele două articole sunt în neconcordanță cu prevederile legii fundamentale, adică articolul 76, alineatul 2, din Constituție.Gândul a relatat despre aceste probleme, în ziua în care Senatul s-a folosit de cele două prevederi, aflate în vigoare, deși sunt în contradicție cu legea fundamentală.

Astfel, în plenul de luni, senatorii au decis, cu 117 voturi „pentru”, unul „împotrivă” și o abținere trimiterea, la comisia de regulament, a propunerii de punere în acord cu prevederile Constituției a articolului 173 din regulamentul Senatului, astfel încât cererile de reținere și arestare preventivă să fie luate cu majoritate simplă (jumătate plus unu din numărul senatorilor prezenți).

DAȚI LIKE ȘI SHARE DACĂ V-A PLĂCUT ACEST ARTICOL!

Comisia de regulament va lua în dezbatere această propunere chiar în ședința de marți.

Nici statutul deputaților și senatorilor nu va rămâne nemodificat. Propunerea de punere în acord a articolului 24 din legea 96/2006 cu prevederile constituționale va fi luată în discuție de comisia pentru statut, după ședința Birourilor Permanente Reunite de marți.

Propunerea a venit din partea liderului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, cu care și grupul PNL a fost de acord. Liberalii au propus ca schimbările să fie făcute cât mai repede.

Reamintim faptul că cererile DNA privind reținerea și arestarea preventivă a lui Dan Șova a fost respinsă pentru că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi (85), fiind înregistrate 79 de voturi „pentru”, 67 de voturi „împotrivă” și cinci voturi anulate. Președintele Senatului a explicat că decizia a fost luată în baza articolului 24 din Statutul deputaților și senatorilor și a articolului 173 din regulamentul Senatului.

Deși, prin decizia 990/2008, Curtea Constituțională a specificat că cererile de începere a urmăririi penale se adoptă cu majoritate simplă, conform Constituției, senatorii au modificat doar prevederea referitoare la astfel de cereri. În cazul solicitărilor privind reținerea și arestarea preventivă, însă, a fost lăsată astfel o portiță pentru a fi adoptate cu majoritate calificată.

La rândul lor, deputații au pus în acord cu decizia CCR toate prevederile legate de solicitările venite de la DNA, fie că este vorba de începerea urmăririi penale, fie că este vorba despre reținere și arestare preventivă.

Constituția României

Art. 76, alin. 2 Legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră. AICI

Regulamentul Senatului

Art. 172, alin. (9) Cererile de reținere, de arestare, de percheziție se înscriu cu prioritate pe ordinea de zi.

Art. 173. Senatul hotărăște asupra cererii cu votul secret al majorității membrilor săi. AICI

Regulamentul Camerei Deputaților

Art.193, alin. (8) Camera Deputaților se va pronunța asupra măsurii în cel mult 20 de zile de la sesizare, cu votul majorității membrilor prezenți. AICI

Statutul deputaților și senatorilor

Art. 24, alin. (2)Președintele Camerei din care face parte deputatul sau senatorul aduce de îndată cererea la cunoștința Biroului permanent, după care o trimite Comisiei juridice respective, care va întocmi un raport în termen de 3 zile. Hotărârea Comisiei juridice se adoptă prin votul secret al majorității membrilor săi. AICI

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesajul Germaniei pentru Putin: Retrageți-vă trupele din Ucraina și începeți negocierile cu Kievul
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie...
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner...
Orașul din România în care casele de peste 1,5 milioane se vând ca pâinea caldă....
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
O profesoară a fost arestată după ce s-a aflat că avea o relație cu un...
Ucraina se pregătește să arunce în luptă brigada de soldați antrenată în Franța, dotată cu...
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Ei sunt Florin și Axinia, doi dintre cei 9 români care au murit în urma...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Ciolacu va pune la dispoziţie explicaţiile Ucrainei în privinţa interdicţiei lui George Simion
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Adio, nu te vom uita! Marele cântăreț ne-a lăsat în lacrimi. Am mai pierdut o...
Eșec de proporții pentru Netflix. Utilizatorii au luat foc
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce...
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Cum îl apără Gabriela Cristea pe Tavi Clonda: “Tu îți permiți să-ți dai cu părerea...
Jake Paul, șocat de gestul adversarului său, Mike Tyson: "Trebuie să mă ciupesc Tocmai am...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Românii și-au schimbat obiceiurile culturale în 2023